Grupul de monumente istorice din satul Băneasa, Teleorman, își așteaptă vizitatorii

Vineri, 27 iulie 2018, între orele 9.00-15.00, colectivul de arheologi care lucrează la Castrul Mare de la Băneasa organizează „Ziua Porţilor Deschise”. Manifestarea, devenită una obişnuită pe şantierele arheologice din România, cel puţin în ultimii 10 ani, are ca scop comunicarea principalelor rezultate ale săpăturilor arheologice în curs şi sensibilizarea opiniei publice în legătură cu patrimoniul istoric aflat în perimetrul localităţilor-gazdă.Satul Băneasa (com. Salcia, jud. Teleorman) are un important grup de monumente istorice, în marginea de răsărit a terenurilor agricole aflate în exploatare: un castru mare (139 x 139 m) şi un castru mic (63 x 46 m), aflat în apropiere, aşezarea civilă (simplu: satul) a militarilor din garnizoană, unde locuiau familiile grănicerilor romani. Imediat dincolo de şoseaua naţională Turnu Măgurele – Roşiorii de Vede se află frontiera romană, care se desfăşoară paralel cu şoseaua actuală. Frontiera era marcată de o palisadă mare, din lemn (buşteni, mai exact). După ruinare, în cursul evului mediu aliniamentul a fost folosit de localnici ca drum (cunoscut drept „Drumul lui Traian”), pentru simplul fapt că locul era mai înalt, protejat de noroaiele tipice din câmp deschis. Obiectivul aflat sub investigaţie arheologică este cel mai important castru al frontierei romane cunoscute drept „Limes Transalutanus”, care începea pe Dunăre, la 8 km est de Turnu Măgurele (actualul sat Poaiana, com. Ciuperceni), tăia câmpia până la Piteşti, trecea munţii prin pasul Bran şi se termina în apropiere de Braşov. Fronitera a fost construită de romani la trecerea dintre secolele II şi III, fiind părăsită la 245 d.Hr., ca urmare a unei invazii devastatoare. Castrul Mare de la Băneasa a fost cuprins pe „Lista Tentativă UNESCO” de către Comisia Naţională Limes România, având potenţial de a fi amenajat ca punct de interes turistic de interes internaţional. Cercetarea arheologică are ca scop fundamental, în aceşti ani, să surprindă principalele caracteristici ale monumentului (complet ruinat şi aflat în teren arabil), pentru a furniza datele necesare unui proiect de amenajare turistică. De aceea, săpăturile s-au concentrat spre zone cheie ale unei fortificaţii: colţul de sud-vest (în 2016), colţul de nord-est (în 2017) şi poarta pretoriană, cea mai importantă în configuraţia unui castru, aflată pe mijlocul laturii de răsărit, spre frontieră (în campania acestui an). Colectivul de cercetători este format din arheologi de la Eugen S. Teodor şi Emil Dumitraşcu (Muzeul Naţional de Istorie a României), Pavel Mirea (Muzeul Judeţean Teleorman - Alexandria) şi Dan Ştefan (Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni - Sfântu Gheorghe). Fondurile de săpătură sunt asigurate de Muzeul Naţional de Istorie a României, partenerii asigurând aparatură pentru investigaţii specifice (în special geofizică).